Clubul englez Dorchester Town, fondat în 1880, este în pragul desființării din cauza unei datorii de 150.000 de lire, pe care șefii grupării din Conferința de Sud a celei de-a opta ligi nu sunt în stare s-o acopere decât prin măsuri radicale.
Cea mai importantă dintre ele a fost punerea pe lista de transferuri a tuturor fotbaliștilor, astfel că s-a ajuns în situația incredibilă ca echipa să nu fie sigură că poate alinia măcar un prim 11 pentru meciul cu Dover Athletic, de sâmbătă.
În consecință, managerul Phil Simkin a chemat juniori de la toate grupele clubului pentru a completa echipa și, pentru că nu a reușit nici așa să acopere „găurile”, a luat decizia disperată de a se trece el însuși pe lista cu jucătorii ce pot fi folosiți în campionat.
Astfel, deși are 60 de ani, Simkin a început să se antreneze cot la cot cu elevii lui și poate redebuta pentru Dorchester în orice moment, dacă situația de la legendarei grupări din Albion nu va cunoaște o îmbunătățire în perioada următoare.
22 este locul ocupat de Dorchester după 9 etape din acest sezon (4 puncte), ultimul în Conferința de Sud a Ligii a 8-a
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER